| Răspunsurile la această întrebare sunt foarte multe şi variate, ele depinzând de nevoile, experienţa şi de ce nu de viziunea asupra educaţiei pe care o are cel intervievat. Mulţi elevi şi studenţi consideră drept o calitate principală a profesorului capacitatea acestuia de a face lecţiile atractive şi interesante, astfel încât cei cărora le este de fapt destinat întreg procesul educativ să nu picotească în bănci. Este deosebit de important pentru un dascăl să îi placă meseria sa de formator. Profesorii care sunt plictisiţi sau nefericiţi din cauza a ceea ce fac nu pot să aibă decât un efect negativ asupra elevilor. Un profesor bun, chiar şi atunci când se simte foarte rău, îşi pune aşa numita „mască de profesor” când intră în clasă, concentrându-se asupra activităţii şi a nevoilor elevilor săi.. Un adevărat dascăl este cel care îşi lasă elevii să îl perceapă nu doar ca pe un profesor ci şi ca pe o persoană, care nu se ascunde şi căreia nu îi este teamă să îşi dezvăluie personalitatea. Un individ care se poate identifica cu speranţele, aspiraţiile şi dificultăţile elevilor săi în timp ce le predă. Persoana potrivită pentru această meserie trebuie să ştie cum să îi implice pe toţi elevii unei clase în procesul de predare-învăţare. Este foarte uşor ca atenţia să fie captivată de elevi deştepţi, bine pregătiţi, încrezători şi extrovertiţi. Este nevoie de mult efort, experienţă şi tact pentru a da şi elevilor introvertiţi şi mai tăcuţi şansa de a-şi expune punctul de vedere şi etala cunoştinţele. Un profesor capabil este în primul rând un bun manager al clasei, care ştie cum să îşi controleze şi să îşi inspire grupul de elevi. Este mult mai uşor de predat când elevii văd şi înţeleg că profesorul chiar este interesat şi vrea să împărtăşească ştiinţa sa cu ei. Unul dintre cei mai mari inamici ai procesului educativ îl reprezintă plictiseala elevilor. De multe ori această stare este determinată de faptul că elevii ştiu ce se va întâmpla în următorul moment al lecţiei deoarece profesorul urmează mereu acelaşi plan. Ceva trebuie făcut pentru a schimba această situaţie. Nu este nevoie ca un profesor să îşi schimbe metodele şi mijloacele de predare de la o oră la alta, deoarece şi prea multă varietate poate fi obositoare şi poate crea confuzii şi nervozitate în rândul elevilor. Chiar şi gesturile mici contează şi pot aduce un suflu nou lecţiei. De exemplu dacă un profesor se plimbă mult printre bănci atunci când predă ar putea din când în când să stea jos, chiar în bancă alături de elevi. Nevoia elevilor de varietate şi de a fi surprinşi în mod plăcut în timpul unei ore de cinzeci de minute este extraordinară. De exemplu dacă elevii îşi petrec tot acest interval scriind sau copiind texte din manual sau propoziţii de pe tablă, nu doar că joacă un rol pasiv dar şi se vor plictisi într-un timp foarte scurt. Dar dacă ei trebuie să rezolve sarcini diferite vor fi mult mai curioşi şi implicaţi. Acest fenomen poate fi foarte bine observat şi studiat în cazul elevilor de şcoală primară şi generală, dar şi în cazul elevilor adulţi cum sunt cei din clasele cu regim de seral, varietatea este mai mult decât binevenită. Profesorii buni ştiu cum se găsească un echilibru între ceea ce poate fi previzibil şi imprevizibil în cadrul unei lecţii. Pentru a asiguar calitatea procesului educativ şi pentru a preveni eşecul, profesorul trebuie să ştie cum să se adreseze elevilor în orice împrejurare: atunci când explică, când corectează şi când evaluează. Emaptia şi felul în care limbajul este adaptat grupului de elevi joacă un rol important. Profesorii cu experienţă acordă atenţie contactului vizual dar şi gesturilor şi mimicii feţei. Felul în care profesorul oferă instrucţiunile pentru realizarea unei sarcini de lucru este crucial pentru a obţine rezultatele scontate. Cea mai bună şi mai interesantă activitate se poate transforma într-o pierdere de vreme dacă elevii nu înţeleg ce au de făcut. Există două reguli de bază ce trebuie respectate atunci când sunt oferite instruncţiunile: să fie cât mai simple şi cât mai logice. Profesorul trebuie să se asigure că toţi elevii clasei au înţeles exact ce se aşteaptă de la ei. O metodă eficientă este fie cea a demonstraţiei sau de a cere unui elev să explice activitatea care urmează să se desfăşoare. Momentul în care un elev trebuie să fie corectat este unul delicat în cadrul unei lecţii. Cel care predă trebuie să ştie cum să corecteze fără să jignească sau să inhibe elevii. Este nevoie de mult tact pentru a explica elevului ce a greşit. Un elev introvertit poate refuza orice comunicare dacă este întrerupt pentru orice răspuns eronat. Aşadar profesorul trebuie să ştie ce, cum, cât şi când să corecteze. O întrebare a cărei răspuns încă determină numeroase controverse este cât anume ar trebui să vorbească profesorul în timpul lecţiei şi cât timp să îi fie alocat elevului. Didacticii tradiţionale i se impută faptul că alocă mult prea mult timp de vorbit profesorului. Ai determina pe elvii să vorbească este o parte vitală din activitatea unui dascăl. Elevii sunt cei care au nevoie de exerciţiu şi să înveţe nu profesorul. Profesorul nu are cum să îşi atingă obiectivele propuse dacă doar el vorbeşte sau din contră dacă este prea tăcut. Cele mai eficiente sunt acele lecţii în care timpul acordat elevilor pentru a vorbi este utilizat la maxim iar profesorul intervine prompt în anumite momente pentru a spune o poveste, pentru a explica sau pentru a face un rezumat a celor spuse până atunci. |