| Deficienţele de vedere sunt incluse in categoria deficienţelor senzoriale şi asemenea altor deficienţe, reprezintă pentru individul afectat un obstacol mai mare sau mai mic în realizarea activităţilor zilnice. Cei afectaţi de tulburări de vaz severe trebuie să lupte din greu pentru a depăşi acest impediment care le îngrădeşte libertatea de mişcare şi independenţa. Cercetările efectuate în domeniu arată ca deficienţele de văz se întâlnesc într-un număr mult mai mare în ţările slab dezvoltate faţă de cele industrializate. Copiii care se nasc în ţări sărace precum Sierra-Leone au de patru ori mai multe şanse să sufere de astfel de deficienţe decât cei nascuţi într-o ţară cu o economie puternică cum este de exemplu Marea Britanie. Cecitatea la copii are multiple cauze, care pot fi clasificate în două mari categorii în funcţie de momentul când actionează şi de localizarea anatomică a afecţiunii şi patologia analizatorului vizual. Luând în considerare primul criteriu cauzele sunt: erediatre, prenatale, perinatale şi postnatale. Criteriul al doilea clasifică cauzele în: tulburări maligne, opacifierea mediilor refringente, tulburări de transparenţă, opacifierea corpului vitros, tulburări de recepţie retiniene, tulburări ale funcţionării nervului optic, coroidită, glaucom şi tulburări ale motilităţii oculare. Totuşi în ţările subdezvoltate cauzele principale sunt igiena precară şi lipsa vitaminei A din dieta zilnică. Acestea duc la boli ale ochilor care dacă nu sunt tratate în copilarie pot afecta vederea individului mai târziu. În absenţa unei intervenţii timpurii copii afectaţi de cataractă îşi pot pierde vederea pentru totdeauna, acest lucru contribuind şi la sporirea mortalităţii infantile. Statisticile arată că în zonele slab dezvolate ale globului 50% din copii care suferă de deficienţe grave de vedere mor la cel mult doi ani de la instalarea acestora. La aceasta se adaugă şi faptul că 90% din copii cu tulburări de vaz din aceste zone defavorizate sunt neşcolarizaţi. Aceşti copii sunt mult mai expuşi fenomenului de excludere socială, sunt privaţi de educaţia care le revine de drept, fiind prinşi într-un cerc al sărăciei din care nu mai pot ieşi. Din punct de vedere fizic nevăzătorii prezintă o dezvoltare întârziată şi mai puţin armonioasă deoarece lipsa vederii face inutilă explorarea spaţiului cu privirea mai ales în plan vertical, lucru ce deuca la scăderea tonusului muscular care asigură poziţia corectă a capului. Astfel la copii afectaţi de cecitate pot apărea defromări ale coloanei atât în plan frontal cât şi sagital. Mersul este de asemena afectat. Automatismele mersului trebuie stimulate, în caz contrar ele nu se formează. Mersul necesită simulare şi antrenament. Unele caracteritici ale mersului slab stimulat se întălnesc şi la ambliopi. La aceşti copii apare de multe ori şi o încetinire a ritmului dezvoltării psihice, un nivel de cunoaştere scăzut în raport cu vărsta, o coordonare oculomotorie defeicitară, elemente ale unui infantilism afectiv sau dimpotrivă capacitate mare de memorare intenţionată, concentrare deosebită a atenţiei, calităţi superioare ale voinţei. În cazul şcolarului mic ambliop dificultăţile de percepţie vizuale influenţează calitatea actelor grafice, în special scrisul în perioada iniţială. Datorită acestui fapt ritmul lecturii este mai lent, corectitudiena la citire scade, copilul pierde rândul sau nu identifică în mod corect conturul literelor, cuvintele sau paragrafele, pot apărea dificultăţi de înţelegere a sunetelor sau a semnelor grafice. La persoanele ambliope sunt afectate şi caltăţile percepţiei mai ales itegralitatea, structuralitatea, selectivitatea, constanţa şi semnificaţia. În cazul pierderii totale a vederii înaintea vârstei de trei ani reprezentările vizuale sunt structurate strict pe baza experienţelor auditive şi tactil-kenstezice ale persoanei, lucru ce duce la erori în aprecierea formei şi mărimii obiectelor, a raporturilor dintre componentele obiectelor şi dintre obiecte, la care se mai adaugă şi imposibilitatea de a înţelege noţiunea de culoare în maniera unei persoane normale. Memoria nevăzătorului are anumite particularităţi, deoarece ea trebuie să ofere o serie de informaţii absolut necesare orientării acestuia în spaţiu, cum ar fi topografia locului, constanta direcţiilor, a numărului de paşi sau de scări. Asfel memoria sa este solicitată şi în situaţii în care un om cu vedere normală nu face apel la aceasta. Gândirea la rândul ei are particularităţi determinate de tipul orbirii şi de modalităţile cunoaşterii senzoriale în care este antrenată persoana deficientă. Deoarece atenţia este îndreptată permanent în direcţii diferite sau este concentrată într-o direcţie sau alta în funcţie de intesitatea stimulilor percepuţi este nevoie de o educare continuă a calităţilor atenţiei. Unii copii pot manifesta o atitudine pasivă, de neîncredere în forţele proprii, timiditate accentuată, izolare. Când copilul este scos din mediul familial are reacţii întărite care pot merge până la stări de anxietate, deprimare, refuz al activităţilor şcolare. Alţi copii prezintă un grad ridicat de agitaţie, viloenţi, cu manifestări de negativism iar în situaţii extreme prezimtă atitudini de despotism faţă de cei din jur. Momentul în care apare deficienţa vizuală, dinamica, gravitatea acesteia au o semnificaţie deosebită pentru dezvoltarea generală a deficienţilor vizual, atât pe plan fizic cât şi pe plan psihic şi psihosocial. |