Posted on

Dacă ar fi să găsim ceva care nu poate lipsi de la o înmormântare, atunci cu siguranță răspunsul ar fi unul singur: florile. Este modul în care îți arăți aprecierea, iubirea și respectul față de persoana care a încetat din viață, dar simbolizează și faptul că natura însăși suferă alături de tine. Prin urmare, alegerea florilor cu care să te prezinți la căpătâiul celui decedat nu trebuie făcută chiar la întâmplare. Și, cum este destul de dificil să cunoști simbolistica florilor care se aduc cu acest prilej, avem pentru tine câteva informații. De asemenea, poți întreba pe cei de la firma de pompe funebre Bucuresti aceste informații, sau poate personalul de la florărie. Dar, să revenim!

Mereu flori naturale

Chiar dacă sunt ceva mai scumpe, aranjamentele funerare din flori naturale sunt o dovadă de bun gust, au o încărcătură emoțională mai intensă. Nu trebuie să îți faci griji unde să le așezi pentru că, de obicei, prin preajmă se află și un reprezentant al agenției de servicii funerare Bucuresti cu care familia colaborează și care se ocupă de toate aceste aspecte în locul tău.

Rezistență și culoare

Oricât ar fi de frumoase unele flori, acestea pur și simplu nu se potrivesc pentru a te prezenta cu ele la priveghi sau înmormântare. Florile trebuie nu doar să fie unele rezistente, dar contează  enorm și culoarea. Prin urmare, pentru a nu greși, nu ezita să ceri sfatul personalului de la florărie în această privință, pentru că au mai multă experiență decât tine în acest domeniu.

Florile preferate ale persoanei decedate

Unele persoane optează pentru a oferi, cu acest prilej, aranjamente funerare sau jerbe care să conțină florile preferate ale defunctului. Nu este deloc o practică greșită, dimpotrivă, arăți faptul că l-ai iubit și respectat. Cu toate acestea, nu uita nici de recomandările de mai sus privind rezistența și culoarea. Nu poți compara laleaua cu trandafirul, nu?

Crizanteme, garoafe și trandafiri

De regulă, pentru că se caută flori frumoase, dar rezistente, recomandarea specialiștilor este să se opteze pentru crizanteme, garoafe și trandafiri, iar în cazurile speciale, de crini. Oferă un aspect plăcut aranjamentelor florare funerare, dar mare atenție la mirosul acestora. De multe ori un miros puternic poate fi deranjant, așa că renunță la ideea de a aduce flori foarte parfumate. Dacă niciuna dintre variantele de mai sus nu este pe placul tău, atunci încearcă iriși sau cale, niște flori de efect, dar și foarte rezistente.

Simbolistica florilor

Atunci când florile sunt folosite pentru aranjamentele funerare, acestea au o cu totul altă simbolistică. Prin urmare, chiar este indicat să te interesezi de aceasta, pentru că acum un trandafir roșu are o cu totul altă însemnătate decât cea de dragoste aprinsă și multe altele. Ai grijă ca mesajul tău să nu fie greșit interpretat, așa că nu este nicio rușine să întrebi dacă nu știi!