Va vine sa credeti sau nu, eu am dat la o anumita facultate, complet diferita de optiunea mea initiala de la final de liceu, pentru ca in curricula ei exista materia numita „arta fotografica”. E adevarat ca era un optional, dar suna atat de bine, de diferit, de aplicat. Finalitatea practica a cursului aproape ca a lipsit cu desavarsire, in afara de faptul ca stiu cum sa creez senzatia de adancime prin unghiurile folosite, altceva nu mi-a mai ramas, fiindca mare parte din curs a fost poetic, dar deloc folositor. S-a vorbit mult despre cum sa iti dezvolti flerul, cum sa valorifici momentul, cum sa fii pe faza, asta in conditiile in care niciun stil de fotografie nu se bazeaza pe astfel de truisme. Fie ca faci fotografie de jurnal, fotografie corporate sau fotografie de arta, fundamentele sunt total diferite de povestile motivationale servite noua de prof.
Asa ca iata-ma proaspat absolventa si cu un task asumat cu entuziasm, acela de a face niste fotografii la o competitie sportiva. Nimic care sa puna probleme la o prima vedere. Insa vai, nu stiu cum se face ca toti protagonistii mei erau, fireste, in miscare. Cam cum au fost si pozele rezultate. Singura ok, desi si aceea putin stramba, a fost cea de la premiere, unde lumea statea nemiscata pe podium la imn.
In ciuda aparentelor, meseria de fotograf profesionist nu este una la indemana oricui. Nu e suficient un curs online si ceva banuti care sa te ridice in search-ul google, astfel incat lumea sa te vada primul daca se apuca sa caute „fotograf profesionist Bucuresti” sau „fotograf profesionist Tulcea”. Pentru ca rezultatul muncii tale vorbeste de la sine si, dincolo de stangaciile inceputului, se poate vedea cu ochiul liber si prezenta, dar si lipsa talentului si a dedicatiei.
Sunt multi care cocheteaza cu fotografia, iar dintre ei o proportie mare considera ca ar fi suficient de buni incat sa faca asta ca job, imaginandu-si castiguri usoare cu munca putina. Chiar si pentru aproape toti beneficiarii, munca fotografului este acolo, pe loc, la eveniment, plata parand poate exagerata pentru o amarata de zi sau doar cateva ore. Ce uitam cu totii este ca fotografiile perfecte, cele de pus in album sau in rama, necesita, oricat ar fi de priceput autorul, ajustari ulterioare, o editare riguroasa care, de cele mai multe ori, nu este observata de ochiul unui amator, aceasta subtilitate fiind practic chiar garantia calitatii.
Fotografia este o arta. Tocmai de aceea ea poate apartine doar unei elite binecuvantate de undeva de sus cu talent, cu ambitie si cu o mare putere de munca, pentru care nu pot compensa toate cursurile din lume. Este un miraj frumos, care trebuie admirat si apreciat ca atare, de departe, cu emotie si inima deschisa.